Povești despre curaj si succes, Temerarii este cel mai nou format de emisiune realizat de Marta Ușurelu pentru Digi 24.
30 de minute de inspirație, de povești de viață autentice sunt puse în lumina reflectoarelor de Marta într-o scenografie cu totul unică în peisajul media din România.
În fiecare sâmbăta, în prime time, Temerarii dezvăluie povești extraordinare pentru că oamenii au nevoie de inspirație și, mai presus de orice, au nevoie să viseze! Urmărește emisiunea în fiecare sâmbătă, de la ora 18:30, la Digi 24.
Pentru că visurile se îndeplinesc când le dai aripi.
REALIZATOR
Marta Ușurelu
URMĂTORUL INVITAT
Anna Katharina Scheidereiter
S-a născut în Germania și la 14 ani a descoperit România printr-un documentar difuzat de ARTE. Povestea unui cuplu tânăr care trăia în canalele Gării de Nord a impresionat-o, determinând-o să-și dedice viața ajutorării celor vulnerabili. Doi ani mai târziu, a venit pentru prima dată în România printr-un program de schimb de elevi. La 19 ani, după bacalaureat, a revenit ca voluntar la Cluj, iar din 2011 s-a alăturat echipei Kaufland. Din 2016, a construit de la zero departamentul de CSR al Kaufland România, considerând că are cel mai frumos job din lume – un loc unde poate face bine în fiecare zi, schimbând realități și oferind șanse acolo unde pare că nu există speranță. Katharina vorbește la Temerarii despre proiectele sale și despre cum România a devenit „acasa”.
SEZONUL 4 (2026)
SEZONUL 3 (2025)
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.